Raport energetic IUNIE 2020

mystic dreams.jpg

Motto-ul lunii: Răbdare. Nu te grăbi cu deciziile. Cântărește argumentele în favoarea viitorului.

Trăim vremuri cu adevărat fabuloase, chiar mitice aș putea spune. Doar că spre diferență de basmele din copilărie, acum asistăm la „demitizarea eroilor”, asistăm la „picarea măștilor” personajelor din viața noastră și din realitatea noastră, dezmembrarea piesei de teatru în care am jucat cu toții. „Corul antic” începe să capete figuri clare, atitudine și voce, începe să facă un pas în față pe scenă. Scenariul nu mai convine celor care joacă în piesă, actorii se revoltă, iar corul din fundal iese la înaintare.

Din punct de vedere energetic, aproximativ în ultimele două săptămâni am avut parte de niște descărcări fantastice de energie plasmatică și de radiații gamma. Ca efecte imediate, se resimte multă oboseală, sentimentul că nu putem gândi clar/liniar („scurtcircuitarea” sistemului nervos despre care vorbeam luna trecută – din ce în ce mai mult „gândirea” și procesul decizional se va face prin inimă și mai puțin prin creier!), în paralel cu o fenomenală scoatere la suprafață a multor răni interioare. Scopul divin, planetar să zicem, este scoaterea la suprafață a „Umbrei” și scăldarea ei în lumină, pentru fiecare individ în parte, dar și a omenirii în ansamblu.

Această infuzie de energie cosmică poate da manifestări fizice precum amețeală, dezorientare, pierderea echilibrului, amplificarea energiei în zona capului și în partea superioară a corpului, inclusiv senzații care par a avea legătură cu inima. De asemenea, sunt posibile senzații de iritare a gâtului sau de congestie a sinusurilor, datorită stimulării intense a chakrelor superioare. În paralel, este foarte posibilă apariția insomniilor, chiar dacă oboseala fizică e la ea acasă. Pe măsură ce energia traversează corpul fizic, pot să apară tulburări digestive, senzație de greață, pierderea poftei de mâncare. Toate felurile de simptome se calmează prin „împământare” și centrarea în corp.

Vindecarea tristeții prin FURIE. Sau, furia și tristețea ca forme ale vindecării. Ies la suprafață foarte multe frustrări vechi, poate chiar ancestrale, tot mai mulți oameni se trezesc și parcă văd pentru prima oară realitatea așa cum este ea. A ne minți singuri în continuare și a accepta că „merge și-așa” pur și simplu nu mai este o variantă plauzibilă. Atenționarea vine însă la nivelul conștienței stărilor care apar. Desigur, contextul exterior este un pretext bun pentru a lansa la apă tot felul de emoții suprimate poate ani de zile, poate vieți întregi. Însă pentru majoritatea, cauza cea mai profundă a stărilor de neliniște, tristețe, furie sau frustrare vine de fapt din experiențe trecute, uitate, îngropate. E nevoie să mergem înăuntru, să vedem când, în trecut, am mai simțit asemenea emoții, care era contextul atunci? E nevoie să ajungem la emoția de bază, la cauza primară a stărilor actuale, și să reușim să înțelegem natura conflictului nostru interior. Iertarea de sine – cel mai bun remediu.

Noi pe Pământ venim parcă „legați” și adesea ne întrebăm de ce avem parte de un anume destin, de o anume desfășurare a lucrurilor. Ne luptăm să dovedim că noi singuri ne cârmuim viața și că suntem creatorii propriului destin. Adevărat, însă devine funcțional doar după ce aflăm, înțelegem și vindecăm rănile ancestrale/genetice/de pe neam cu care am venit „la pachet” în viața aceasta. Sentimentul că „suntem legați” are a face cu a fi legați de tema familiei, a neamului, de o „karmă” pe care trebuie să o rezolvăm, să o aducem la un nivel de echilibru în univers.

Ar fi bine să ne întrebăm din timp, sau măcar de la primul semn (de boală sau de neliniște sufletească) care ne sunt lecțiile. Practic „legătura” asta cu care venim este bocceluța de lucruri  pe care ne-am luat-o în spate în viața asta ca să o rezolvăm. Acesta este așa-numitul „bagaj karmic”. Și într-un fel sau altul toate evenimentele din viața noastră converg spre o potențială rezolvare, tocmai ca să ne facem aceste teme. Ne e mai greu sau mai ușor, în funcție de cât de multe avem de rezolvat și de cât de adaptabili și flexibili suntem în drumul pe care îl avem de urmat. Esența lecției noastre este să depășim acele greutăți cu care am venit. Toate ipostazele care se construiesc în jurul nostru și în viața noastră sunt o sumă de „scenarii” de ajutor în lecția noastră.

 Vindecarea tristeții prin furie reprezintă poate o variantă nu prea „spirituală”, însă în esență aduce un plus de energie care va ajuta la MIȘCAREA ENERGIEI. Mișcarea energiei duce la soluționarea de conflicte, într-un fel sau în altul, la luarea de atitudine și la o mai mare asumare a responsabilității față de propria situație. Din tema „FURIA ca formă de vindecare a suferinței”, avem un Marte ostracizat în semnul Peștilor, unde nu se simte deloc în elementul lui. Energia marțiană, belicoasă, înflăcărată, este suprimată de apa Peștilor, astfel că ies la iveală sentimente contradictorii, stări paradoxale. Neptun este și el în semnul Peștilor, plusând la capitolul lecții spirituale, dar aducând și confuzie și indecizie.

O altă temă a lunii, ce se varsă și spre luna iulie, este TRANSFORMAREA PROFUNDĂ. Că suntem într-o perioadă de schimbări intense, este clar pentru toată lumea. Dar dincolo de schimbare, apar acele transformări interioare uluitoare, uneori transformări aparent peste noapte, schimbări profunde de atitudine și de perspectivă asupra vieții. Pe de o parte, avem mixul de energie de foc și de apă din Pești, care aduce instabilitate si confuzie. Pe de altă parte, avem proaspăta relocare a Nodului Nord în Gemeni, semn al comunicării și al învățării, dar marcat de caracterul mutabil, care iarăși aduce instabilitate si permeabilitatea ideilor. Și nu în ultimul rând, traversăm un sezon al eclipselor, ce au rolul de a aduce tocmai schimbarea irevocabilă.

Astfel, pot să apară schimbări bruște de planuri și de direcție. Depinde foarte mult în ce casă astrologică pică toate aceste aspecte în harta fiecăruia, dar...nimeni nu rămâne „neclătinat” din ceea ce credea că era fundamentul stabil al vieții lui. Pot fi SCHIMBĂRI PROFUNDE RELAȚIONALE, pot fi atât uniri și începuturi de relații, chiar neașteptate, dar pot fi și despărțiri, separări sau schimbări de direcție, atât în parteneriatele de cuplu, cât și în cele profesionale.

UȘI SE ÎNCHID, UȘI SE DESCHID. Mișcarea, nevoia de a acționa într-o direcție sau în alta, necesitatea de a lua hotărâri și de a face pașii pe care nu i-am putut face în lunile anterioare poate fi chiar motorul acestor separări de cale. Dar, oriunde apare o separare pe o parte, apare și o altă deschidere de perspectivă pe altă parte. Oriunde se închide o ușă, se deschide alta, către un nou orizont.

Tot din categoria „uși”, vorbim din nou de linii temporale. Prin aprilie vorbeam de o separare a liniilor temporale care se petrece pe parcursul verii, cu un punct de maxim cam pe la luna iulie spre august. Separarea asta de linii ține de ALEGERI și de VIBRAȚIA pe care o propagă fiecare în lume. Nu vine nimeni din exterior să ne spună „tu mergi la stânga, tu mergi la dreapta”, ci este vorba de o alegere interioară, conștientă, mai bine zis de un cumul de alegeri personale, respectiv de a merge într-o direcție de distrugere, nepăsare, victimizare, consum etc. sau într-o direcție de implicare, asumare a unei vibrații înalte, iubire, comUnitate&comUniune.

În continuarea temei relaționale, vorbim și de ÎMPLINIREA SAU FINALIZAREA UNOR PROIECTE și colaborări care au presupus parteneriate. Pentru unii se poate manifesta mai vizibil partea de împlinire sau finalizare, în timp ce pentru alții se poate manifesta mai pregnant partea de NOI ALEGERI, NOI PARTENERIATE, noi inițiative. Contactele noi sunt valabile pentru toți. Aceste contacte noi pot marca rapid, la momentul prezent, existența noastră, sau efectul lor se poate răsfrânge pe încă mulți ani de acum încolo. În tot cazul, aceste contacte și cunoștințe noi (sau chiar reveniri ale unor cunoștințe dintr-un trecut uitat) au o nuanță karmică, un fel de atingere divină. Indiferent cum percepem noi la nivel personal comunicarea și colaborarea cu aceste persoane, adică mai mult sau mai puțin plăcută, energia pe care o aduc acestea în viața noastră este una de propulsare într-o direcție benefică evoluției noastre.

Rămâne foarte activă și valabilă tema CĂUTĂRII ADEVĂRULUI și DEZVĂLUIRII ILUZIEI. Cumva întreaga energie a acestui an, cu predilecție între martie și octombrie, este centrată de săpături, individuale, ancestrale, ori istorice, financiare, politice, de orice natură. Pur și simplu din ce în ce mai mulți se trezesc brusc în fața unui adevăr sau a unei bucăți de adevăr, pe care fie nici nu l-au bănuit vreodată, fie poate doar n-au vrut să-l vadă, adevăr care acum pare să-i lovească în față. Frustrarea, suferința și furia mai sus menționate devin motorul căutării și mai intense a adevărului cât mai complet, într-o încercare de a deschide ochii cât mai complet și de a avea toate piesele din puzzle-ul care compune viața noastră. Iar VIAȚA NOASTRĂ E MULT MAI MULT DECÂT SE VEDE.

În căutarea ADEVĂRULUI profund și personal, mulți vor fi animați și ghidați de VISE MISTICE, VISE PREMONITORII, VISE LUCIDE. Însăși căutarea răspunsurilor se produce mai puțin într-un sens clasic al căutării, în surse „clare”, ci mai mult în zona mistică, obscură, ascunsă. Se doresc revelații – și se obțin revelații. Căutările în zona energetică, metafizică, astrologică, numerologică, ezoterică în orice fel – sunt intens recompensate. E ca și cum până acum adevărul era căutat doar în surse documentate, clasice, să zicem istorice sau „științifice”, iar acum acesta începe să se reveleze tot mai mult din surse neașteptate sau negândite, căci – conform teoriei cuantice – totul este în legătură cu nivelul nostru de deschidere și cu frecvența pe care noi funcționăm.

Tot acum, cu precădere după jumătatea lunii iunie, asistăm la o RENAȘTERE A MANIFESTĂRII ARTISTICE, foarte simplu explicată de NEVOIA INTENSĂ DE RECONECTARE CU SINELE, precum și de retrogradarea lui Mercur în semnul Racului, între 18 iunie și 12 iulie.


Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să-l împărtășești cu prietenii și să ne arăți că-ți place și în comunitatea Facebook!

Sursa foto: https://www.renderosity.com/mod/gallery/mystic-dreams/2669017/?p

Dacă vrei să susții activitatea acestei pagini și publicarea cât mai multor articole gratuite, poți contribui cu o donație aici donează prin PayPal