ioana orleanu

View Original

MARTIE 2022 – Cu toate motoarele inainte! O noua Creatie

Aveam notițe făcute pentru luna martie încă de la sfârșitul lui februarie, dar au binevoit să se ascundă. Au dispărut. S-a simțit pentru mine, din nou (similar cu luna martie 2020), ca și cum s-au intersectat două linii temporale fără știrea mea. A doua oară am refăcut notițele, de la zero, pe o altă energie, dar editarea articolului s-a lăsat așteptată încă aproape 2 săptămâni. Ca și cum mai aveam ceva de văzut, de trăit, de înțeles. Nu puteam să dau articolul fără să-mi fac mai întâi temele personale. Singura mea concluzie este că energiile sunt extrem de schimbătoare, și sunt foarte multe concepte care au nevoie să fie integrate și vindecate într-un timp foarte scurt. Voi puncta pe scurt principalele tendințe.

Mi se tot repetă în atenție ideea de CERC. Da, energia pe Pământ este ciclică, totul este ciclic pe Pământ, dar Cercul este închis, este finit, definit, pe când Spirala este evolutivă, ascensionară. Puneți-vă un pic atenția pe ceea ce se simte în viața voastră ca un cerc, închis, unde vă învârtiți în cerc? De unde nu puteți scăpa? Care e direcția în care vreți să evoluați de ani de zile și simțiți că bateți pasul pe loc? Ce acțiuni ați făcut până acum, care v-au dus mereu la aceleași rezultate? Ce ALTĂ VIZIUNE ați putea aborda ca să ieșiți din cerc? Lăsați întrebarea deschisă.

Răspunsul corect așteaptă doar întrebarea corectă.

Divinul Masculin. E vremea lui. Activarea elementului masculin în toate ființele. Căutarea echilibrului Masculin-Feminin. Încă e separare, aparent mai mare ca niciodată, DAR de fapt este începutul Alchimiei și al Armonizării. Orice proces de vindecare începe cu o curățare, cu scoaterea la suprafață a mizeriei, a fricilor. Poate nu e plăcut, dar e de bine în esență.

Și Divinul Feminin poate să lupte, să fie puternic, să fie statornic, stabil, ancorat. Și Divinul Masculin poate fi sensibil, sincer, preocupat de binele celorlalți, în pace.

Cultivă pacea interioară, ca Sursă a Realității tale. Chiar dacă afară sunt nori negri amenințători, Lumina vine din interior. Tu stăpânești realitatea ta. Începe să o manifești zi de zi, din interior. Pacea ta interioară poate declanșa pacea și în ceilalți, în tot ceea ce există. TU CREEZI linii temporale noi în fiecare secundă, cu fiecare gând al tău și cu fiecare acțiune. ALEGE ce permiți să se desfășoare în realitatea ta. Vei găsi ceea ce cauți.

Pacea ta interioară poate declanșa pacea și în ceilalți.

Vei găsi ceea ce cauți.

Trecutul revine în vizor. Timp de 3 luni, de la începutul lui martie până la sfârșitul lui mai, posibil și cu o codiță în iunie, experiențe și persoane din trecut ne „bântuie” prezentul. Chiar dacă am considerat că am iertat, că am vindecat sau am uitat, încă mai sunt părți din energia trecutului pe care nu mai putem să le ducem mai departe în viitorul nostru, care se cer lăsate în urmă. Hai, încă o încordare, încă o curățare, se poate, o facem și pe asta. De data aceasta nu mai suntem lăsați „să băgăm sub covoraș” ce nu ne place, nu putem alege să închidem ochii ca să dispară. Pe principiul „mai curat, mai uscat” :D, o să ieșim mai curați, mai luminoși, mai asumați, mai „plini” de noi, cu mai puține scame și balasturi energetice din trecut. Tendința energiei este de a se ușura, prin urmare hai să nu ne ținem cu dinții de lucrurile și experiențele grele din trecut.

Energia Creativității și a Creației cunoaște noi dimensiuni. Deși suntem abia în faza a doua a „purgației planetare” (ce numim Ascensiune) din cele 3 faze, începem deja să manifestăm noi dimensiuni ale unei realități care se întrezărește. Omenirea a votat cu ceva timp în urmă ca procesul acesta de curățare planetară să se desfășoare cât mai delicat – deci ce trăim noi zilele astea este varianta cea mai delicată posibil, dintre multe variante posibile, despre care nici nu vreau să amintesc.

Unul dintre adevărurile despre care puțini știu este că nu e prima oară când omenirea încearcă Ascensiunea, sau TREZIREA. Unii poate aveți senzații de deja-vue, sau când auziți de încă o amenințare care apare aveți o reacție de genul „Nu din nou!!!”. Da, din nou, pentru că la un anumit nivel am mai trecut prin asta, de cel puțin 5 ori (nu mă refer în alte vieți, ci chiar în viața asta, doar că într-un plan pe care l-am putea numic acum „paralel”), doar că mintea noastră umană nu are amintirea despre aceste experiențe. Am mai trecut, și nu neapărat într-un mod linear în care putem noi percepe timpul și experiențele. La nivelul Spiritului nostru, există însă amintirea. Suntem deja obosiți după celelalte experiențe traumatizante prin care am trecut. Dar de data asta ni se dă șansa să facem lucrurile bine și bune, pentru toată lumea care este implicată, adică pentru toată omenirea. E vorba într-un fel mai puțin despre Pământ, și mai mult despre Omenire. Pământul este de mult în 5D, Pământul oferă susținere necondiționat pentru ORICE vrem noi să manifestăm. Omenirea în schimb încă e cu frâna de mână trasă și cu oblonul pe ochi și pe suflet. În plus, e nevoie să înțelegem că Timpul se grăbește PENTRU noi, nu împotriva noastră, tocmai ca să trecem mai repede și mai ușor prin toate aceste experiențe.

Vorbim și despre creativitate și despre creație, nu doar la modul artistic, deși și acesta este posibil. Vorbim mai mult despre a CREA noi moduri de a gândi, de a trăi, de a percepe lumea, de a accesa abundența, iubirea etc. Vorbim despre începutul oficial al creării unei lumi noi, în plan fizic. Pentru unii poate fi abia un timp de incubație, pentru alții poate fi deja un timp de finalizare a unor proiecte de Creație. În tot cazul, dați-i voie acestei energii să vă viziteze și să vă vorbească. Ar putea ieși niște lucruri fabuloase, atât pentru voi, cât și pentru alții, pentru colectiv, planetă, pe termen lung. Sunt planuri care se fac acum cel puțin până prin 2024, posibil și pe mai departe. Nu încercați să forțați această energie, ci mai degrabă să o cultivați în liniște, din spațiul păcii interioare. Când ceva clocește în voi, fiți o cloșcă bună.

Tu ești Creația ta. Tu ești Miracolul vieții tale. Ce alegi să creezi?

În cele din urmă dar nu mai puțin important, să nu uităm că Pământul este în mijlocul unei furtuni electromagnetice încă din luna noiembrie, iar acest lucru se resimte destul de greu la nivelul corpului fizic. Și furtuna nu se termină, ci se întețește, așa că obișnuiți-vă cu viteza și intensitatea lucrurilor, respirați, găsiți-vă echilibrul și continuați 😊. Ce se întâmplă de fapt este că această energie colosală, extrem de puternică, extrem de pătrunzătoare, trece prin noi la viteze inimaginabile și, oriunde întâlnește blocaje, constricții, durerile din corpul fizic se vor resimți acut, oboseala se va resimți copleșitor, iar mintea pare să o ia razna. De fapt, lucrurile sunt destul de simple, chiar dacă nu sunt neapărat ușoare. Gândurile au natură electrică, deci dacă suntem supraîncărcați de gânduri, rezultă că suntem supraîncărcați electric, iar asta poate să ducă la insomnii, dureri de cap, tensiune crescută, senzații de funicături/amorțeli în membre etc  (vorbim despre sistemul nervos, creier, nervi, din nou). Emoțiile au natură magnetică, prin urmare se pot cantona în organe, sau în anumite părți ale corpului, ca și cum am avea niște plăcințele agățate în câmpul nostru. Emoțiile pot să doară, pot provoca senzații și stări de rău, dacă acestea sunt „blocate”, adică nu sunt lăsate să curgă, să circule. Și, emoțiile noastre dominante pot să atragă (magnetic) alte emoții similare, alți oameni pe aceleași frecvențe. Tu atragi realitatea ta către tine.

Tu atragi realitatea ta către tine.

Resursele – Banii, Timpul, Energia. De câte ori vă gândiți la bani ca la o resursă, înțelegeți că de fapt vă raportați la resursa voastră interioară de energie. De câte ori gândiți „nu am bani”, voi de fapt emiteți în univers „nu am energie”, iar universul vă va da și mai mult din ceea ce emiteți, adică lipsa de energie. De unde vine energia? Păi, nu de la alții, așa cum am fost învățați greșit să credem. Decât pe termen scurt și cu plăți karmice agățate pe coadă. Energia există. Universul e plin de energie. Noi suntem un CANAL. Putem fi unul curat, prin care trece permanent energie de la univers, sau putem fi unul blocat, plin de mizerii (tipare limitative din trecut, orgolii, răni nevindecate). Sursa tuturor resurselor e în noi. Dacă ai înțeles paragraful despre Pace și despre Puterea de Creație, ar trebui să ai toate resursele necesare.

Și Timpul este o resursă prețioasă, poate chiar cea mai. Timpul, nu ni-l iau alții. Nici nu-l pierdem pe drum. Ce pierdem este energia noastră, care izvorăște din puterea de Creație interioară. Alinirea noastră pe Calea Sufletului, alinierea noastră în Planul Divin, ne va răsplăti cu suficient Timp. Timpul îl generăm din interior. Cu cât încetinim ritmul agitației interioare și al cursei interioare, cu atât vom avea mai mult timp și vom fi mai eficienți.

Trăiește ACUM! presiunile din exterior, presiunea cernerii va continua să crească. Dacă și acum alegi frica, n-ai înțeles nimic.

Alege Iubirea și începe să trăiești.

Un bolnav de cancer căruia i se mai dă foarte puțin timp de trăit, are 2 opțiuni. Fie acceptă diagnosticul și-l transformă în realitatea lui, acceptând și pregătindu-se să moară câte puțin în fiecare zi, confirmând astfel diagnosticul. Fie, șterge cu buretele diagnosticul, pentru că nimeni nu este stăpân pe viața lui decât el însuși, și decide în sfârșit SĂ TRĂIASCĂ cât n-a trăit în viața lui de până atunci. Cei mai mulți care aleg varianta a doua au parte de vindecări „miraculoase”. De fapt, ei tocmai au învățat să-și manifeste realitatea.

Câtă vreme mai accepți să-ți spună alții cât și cum ai voie să trăiești, ești în aceeași situație ca și canceroșii din prima categorie. Tu doar aștepți confirmarea că vei muri. Tu când începi să alegi să trăiești? De ce ai nevoie ca să începi să trăiești?

Dacă-ți dorești ca soarele să strălucească, începe să strălucești din interior.

Când cei de deasupra au dat mâna cu cei de dedesubt, cei de la mijloc (vezi metafora din Stăpânul Inelelor) – noi, oamenii cu Suflet, suntem împinși de cea mai mare forță a evoluției. Cărbunele nu s-ar transforma în diamant dacă n-ar fi supus la o forță uriașă. Dacă ești unul dintre cei care și-au propus să strălucească precum un diamant, atunci asumă-ți și că vei fi supus la probe dintre cele mai grele. Iar când totul pare prea greu, amintește-ți că vei ieși Lumină pură, strălucitoare. Cel mai probabil rezultatul îți va plăcea atât de mult, încât ai fi dispus să o iei de la capăt. Iar „lupta” nu e niciodată în exterior. Motivația ta trebuie să fie punctul de Lumină pură care știi că devii.

Suntem binecuvântați să trăim aceste vremuri.

Suntem Maeștri care ne reamintim procesul de Creație a Universului.

La ce ești pregătit să renunți ca să câștigi totul?

 Vă recomand să recitiți articolul din Martie 2020: Binecuvântări deghizate. Energiile sunt similare, doar că pe o octavă superioară ca și intensitate.

Uleiul lunii martie:

  • Peace - Susține în regăsirea păcii interioare, în reconectarea cu Forța Divină.

  • Motivate - Amestec pentru încurajare, oferă încrederea necesară pentru a-și urma propria inspirație creatoare și propriile intenții. Aliat de nădejde în clipele de epuizare și deznădejde.

  • Forgive - uleiul iertării. Amestec pentru reînnoire, pentru a putea să lași în urmă trecutul și rănile, și să mergi pe un nou drum, către o viață nouă.

  • Balance - uleiul echilibrului și al ancorării în momentul prezent, întărește conexiunea cu corpul și cu Pământul.

  • Oregano - uleiul smereniei și al detașării. Te ajută să te eliberezi de tot ce nu-ți mai este util în viață. Elimină blocajele, curăță negativismul, taie atașamentele nocive, înlătură rigiditatea.

  • Tulsi - Busuiocul sfânt, ulei pentru protecție și purificare, folosit din vechime în ritualuri de vindecare. Echilibrează corpul și spiritul.

Sursa foto: aici

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE și împărtășește-l cu prietenii!

Dacă vrei să susții activitatea acestei pagini și publicarea cât mai multor articole gratuite, poți contribui cu o donație aici donează prin PayPal