ioana orleanu

View Original

MARTIE 2021 - Iubirea e singura Dimensiune care exista

Viața e despre spațiul de Iubire

 

Motto:

  •   “Doamne, cum pot avea toată Iubirea?”

  •   „În Mine”.

(Acum citește la persoana I)

 

 Acesta va fi un alt fel de mesaj decat cele cu care v-am obișnuit. Pentru că la vremuri noi se cer metode noi. Si, din martie, oficial totul e nou.

1.„Toate-s vechi și nouă-s toate”, sunt cam vechi multe din cele ce se întâmplă, doar că noi abia începem să deschidem ochișorii. Ochișorii minții, ai sufletului. Suntem ca niște pui de 10 zile care abia deschid ochii, care până acum au orbecăit după mirosul de lapte matern. Acum dintr-o dată realizăm că lumea e mult mai mare decât ne imaginam, că sunt foarte multe lucruri de descoperit și de învățat. E nevoie să ne dăm voie să explorăm. E nevoie să învățăm să cădem de la înălțime, ca să știm unde e periculos să urcăm, și ca să învățăm să ne adunăm voința, resursele, capacitățile, și să urcăm atât de sus cât simte sufletul nostru să o facă, adică până la Dumnezeu. Cădem doar ca să învățăm să ne ridicăm – și ca să-i putem învăța și pe alții să se ridice.

Ziceam că din martie totul e nou. Da, energetic este. Vibrațional, este. Chiar și fizic. Orice vi se pare că e vechi, că vă învârtiți în ”aceleași cercuri” de suferință, de tipare, în situații repetitive de care v-ați săturat de ani de zile – înseamnă că sunt vechi și nu vor mai avea loc în viața voastră. VIAȚA, Dumnezeu, Sufletul vă vor (con)duce către eliberare. Nu prea se pune problema DACĂ vă doriți să vă eliberați sau dacă suportați în continuare așa, dacă merge și așa, cum a mers până acum. Pământul se eliberează. Noua matrice energetică a Pământului o dizlocuiește automat pe cea veche. Același proces se întâmplă și la nivel individual. Noua matrice energetică o înlocuiește treptat și sigur pe cea veche. Orice tipar vechi (a se citi: care provoca suferință într-un fel sau altul, sau care aducea închidere) va fi șters automat, rescris, dar nu oricum. Nu prea avem șansa sau luxul de a ne culca pe o ureche, lasă că vine energia nouă și ne salvează pe toți, ori lasă că vin frații noștri stelari și ne învață cum e cu iubirea. Nici sfinții și nici arhanghelii nu ne salvează din treaba asta, pentru că E TREABA NOASTRĂ.

Ni se cere de la nivel intern (și de la „nivel înalt”) să ne folosim discernământul, rațiunea cea mai fină, spiritul de observație (postura de Observator), să ne conștientizăm statutul de suveranitate în propria viață, privind integritatea propriului câmp energetic și granițele propriului corp fizic.

Bebelușul, când e mic, nu știe unde se termină el și unde începe mama. El este UNA cu tot ce este, cu Dumnezeul Sursă și cu tot ce-l înconjoară. Dar crescând, învață care-i sunt „limitele” sănătoase, și că în planul fizic este nevoie să te manifești concret, să spui ce te doare, să spui ce vrei și ce nu vrei, ce nevoi ai, pentru că altfel nu-ți vor fi îndeplinite sau respectate.  

Vorbim, deci, despre GRANIȚE PERSONALE SĂNĂTOASE. Aceasta este cea mai mare și mai importantă temă a lunii martie. Ne raportăm atât la nivelul fizic, cât și la cel energetic, informațional, emoțional, eteric, astral, cum vreți să-i spuneți. Îmi definesc spațiul de securitate personală în care pot fi EU. Din spațiul meu personal, ALEG dacă și cum vreau să interacționez cu mediul.

2.Martie este o lună intensă, copleșitoare. Probabil cea mai intensă lună a acestui an, deși toate planetele sunt în mers aparent direct, ceea ce ar trebui și ar putea să ne aducă un influx de energie, de intenție, un sentiment că „pot”. Cu toate acestea, multe planete in mers direct pot aduce mesaje mixte, confuzante, astfel ca dintre toate direcțiile în care „simt că pot”, să ajungem să nu alegem niciuna în mod deosebit, pentru că nu ne putem hotărî sau pur și simplu direcția de înaintare este insuficient de clară.

Tema majoră a lunii este să învățăm să stăm „în bătaia puștii” și să nu fim atinși, fără să fugim, fără să ne închidem, fără să cădem în victimizare sau să ne complacem în compromisuri.

Între 1 și 10 martie – experimentăm o separare oarecum violentă, bruscă, a liniilor temporale/dimensiunilor energetice și de conștiință. Fluctuațiile tiparelor si ale tipurilor diferite de energii cu care ne jucăm de mai bine de un an, și despre care am vorbit destul de mult prin vară (iulie a fost un vârf), acum se separă în mod clar și aproape violent. Consecința pe care o putem observa poate fi discrepanța mare de mentalitate între noi și alte persoane din mediul nostru, discrepanța mare de simțire între noi și alte persoane, o lipsă totală de dorință/motivație de a mai merge în anumite direcții sau contexte sociale/familiale/de muncă.

Între 11 și 20/22 martie – primim un mare influx de energie cosmică, al cărei efect se poate simți deopotrivă ca o stare de beatitudine și ca și cum ceva greu s-a ridicat, dar în același timp se poate simți ca un efect de „pushing” puternic, ca și cum viața/contextul/energia interioară ne ghidează cu maximă presiune într-o direcție sau alta. Direcția este de a da drumul la tot ce ne-a tras înapoi în trecut, de a vindeca sau elimina aspectele vechi, și de a merge în singura direcție valabilă: eliberarea și noul.

Între 21 și 31 martie – se produce o stabilizare a liniilor temporale/dimensiunilor de conștiință. Putem experimenta senzația de ușurare ca și cum se calmează furtuna din jur, sau – direct proporțional cu atenția pe care am acordat-o lucrării interioare – putem experimenta o senzație de presiune accentuată, greu suportabilă. Unde nu s-a făcut „treaba” interioară până acum, se va pune și mai multă presiune să se facă pe repede-înainte.

Această „stabilizare” sau „fixare” a liniilor presupune pentru majoritatea un soi de relaxare în dimensiunea de bază în care funcționează în cea mai mare parte a timpului – din interior. Adică o gură de aer... Pentru cei care au însă în planul sufletului lor să evolueze și să se elibereze, dar totuși nu au avut disponibilitatea să facă munca interioară până acum, se va simți ca o mare-mare presiune de a evolua rapid, de a acumula rapid informații, de a înțelege rapid concepte, de a găsi rapid o practică potrivită pentru direcția lor. Saltul între linii/dimensiuni rămâne posibil, doar că „jocul” realității exterioare tinde să se fixeze într-o versiune sau alta pentru fiecare. Fiecare dimensiune rămâne cu „distorsiunile” ei specifice, sau fiecare cu „matrixul” ei.

Este momentul să rămânem 100%, 200% ancorați și centrați în Adevărul interior, în „dimensiunea” interioară, în ceea ce ne definește ca Ființe, ca Spirit.

În jurul Echinocțiului, 3-5-7 zile înainte  și vreo 3 după, putem experimenta o mare deschidere de potențial,  de „daruri”, de claritate – acea claritate din ochiul furtunii – când nu mai fugi de furtună, ci ea toată se învârte și se desfășoară în jurul tău, dar fără să te atingă.

Tot în această perioadă putem experimenta o mare deschidere către tot ce înseamnă vise, premoniții, stări de conștiință modificată, atingerea altor „dimensiuni”.

3.Mai mult ca niciodată, e nevoie să stai în corp, să stai „cu picioarele pe Pământ”, la propriu și la figurat. Revezi ce am scris la secțiunea 1 a articolului și găsește-ți singur mijloacele preferate și accesibile de centrare, împământare și ancorare în energia ta unică.

În martie îl avem pe Marte în Gemeni – acest aspect aduce energizarea gândirii, gândirea se cere să fie transformată în acțiune. De asemenea simțim nevoia de a absorbi cât mai multă informație și o mare nevoie de Discernământ. Discernământul se traduce rareori prin logica minții – cel mai adesea prin alinierea inimii. Există la nivel general un mare risc de dezinformare sau cădere în iluzie. Gemenii, semn dual, vorbesc despre alegeri – a alege o direcție – de gândire și de acționare, căreia să-i rămânem fideli. Vezi articolul lunii februarie în care spuneam despre începutul acestei perioade de alegeri de direcție. Direcțiile majore ce vin ca temă de alegere la nivel colectiv pot fi: prezent/trecut vs. viitor; organic vs. anorganic; suferință/victimizare vs. eliberare/asumarea puterii personale.

În jurul datei de 10 martie Soarele face conjuncție cu Neptun în Pești, ceea ce aduce ca potențial ieșirea la lumină a unor secrete, lucruri ascunse. La nivel personal, această conjuncție poate stârni/trezi visarea, Magia, accesarea unor stări de conștiință modificată chiar și în stare de veghe, accesarea mai ușoară a unor zone de conștiință/planuri care altădată erau greu accesibile sau necesitau multă meditație și interiorizare. Pe 13 martie avem o Lună Nouă în Pești, care deschide alte potențialuri pentru toate stările înalte deja menționate, către creativitate și creație artistică. Timpul și spațiul își pot pierde ușor liniaritatea și granițele.

4.Venus și Neptun în Pești, activate de Luna Nouă, aduc o energie foarte fină care poate activa romantismul, întâlniri „menite”, relații și colaborări ce țin de destin comun, prevăzut divin, cu inițiativă spirituală. Atenție inclusiv la „întâlnirile” din vis sau din starea de meditație. Puteți intra mai ușor în contact cu Sinele vostru înalt, sau cu ceea ce considerați voi a fi Ghizi&Maeștri.

5.Creația fără efort. Plăcerea/pasiunea/capacitatea naturală de a lucra/munci vine din alinierea cu starea interioară, NU prin efort împotriva propriului trup/suflet. Aliniere-aliniere-aliniere! Calea ta te găsește pe tine și te creează pe tine, în momentul în care nu mai încerci să forțezi înaintarea într-o direcție care nu-ți este specifică/destinată.

Iubiți-vă mult, pe voi înșivă și unii pe alții!

Iubirea e singura Dimensiune care există!

 

Dacă ți-a plăcut articolul, împărtășește-l cu prietenii și dă-ne un LIKE!

Sursa foto:  https://www.gardenersworld.com/plants/rosa-all-my-loving/

Dacă vrei să susții activitatea acestei pagini și publicarea cât mai multor articole gratuite, poți contribui cu o donație aici donează prin PayPal