MAI 2021 - Calatoria Eroului
Călătoria Eroului
Un pas în față, un pas în plus, un pas în sus
Schimbări. Curent de înnoire
Descoperirea unor noi direcții de avansare, nebănuite
Auto-Susținere. Discernământ
Luna Nouă în Taur. Materializare
Integrarea necunoscutului (temă începută în luna aprilie)
Creativitate și manifestare la cote maxime
Începem luna sub auspiciile unui influx puternic de emisii solare (30 aprilie – 3 mai), purtătoare de Coduri de Lumină și energie înaltă. Asta poate aduce multă inspirație, stări de reverie, poate stimula creația atât la nivel mental, cât și fizic. Pot alterna stările de super energizare cu momente de epuizare bruscă și nevoia de odihnă, pot apărea dureri de cap fluctuante (ca și cum o energie se zbate și se mișcă în interiorul capului), stări de greață, dureri de picioare (asta denotă nevoia mare de împământare). Totul e bine așa cum este.
Din ce în ce mai mult vorbim despre – și vedem în fizic efectele separării liniilor temporale bazate pe vibrație și nivel de conștiință. Fiecare poate intui sau deduce cam în ce zonă se află și cine sunt cei care „merg” pe aceeași cale de evoluție. Nu vorbesc despre proiectele zilnice sau ocupație propriu-zis, pentru că desigur acestea pot varia. Vorbesc despre atitudinea generală privind viața (frustrare și luptă, sau acceptare și iubire), despre maniera în care fiecare abordează aspectele cotidiene ce apar (sentiment de atac, de asuprire, sau pur și simplu oportunități și probe de creștere) și despre energia pe care o pune fiecare în rezolvarea provocărilor (agățare de trecut, victimizare, sau centrare în prezent și construirea conștientă a evoluției).
Pentru fiecare dintre aceste categorii, lucrurile iau o altă întorsătură. În varianta de joasă vibrație, provocările sunt din ce în ce mai mari și sentimentul de restrângere a libertății personale va fi din ce în ce mai covârșitor, putând duce la crize de anxietate sau crize existențiale (sentimentul că nu am scăpare – crizele în sine sunt un bun semn de „trezire”, reprezintă furtuna dinaintea revelației), creșterea constantă a nivelului de frică și luarea a din ce în ce mai multor decizii bazate pe frică. În varianta de înaltă vibrație, fiecare nouă provocare este considerată (și valorizată ca atare!) ca o oportunitate de creștere – personală, profesională, spirituală. Bucuria aferentă va hrăni fiecare nouă decizie luată dintr-o zonă de asumare a calității de Creator Conștient al Realității.
O dată cu luna Mai, intrăm mai vizibil în ceea ce, din punct de vedere arhetipal, se numește Călătoria Eroului. Gândiți-vă de exemplu la basmele noastre românești, în care „Făt Frumos” este fecior de țăran, eventual cel mai mic dintre frați (nimeni nu se așteaptă să facă vreo ispravă, având mai puține resurse, mai puțin sprijin, dar de cele mai multe ori mai multă minte și mai clară, precum și un suflet mai deschis) și care – de nevoie (printr-o provocare!) pleacă într-o „călătorie” ce se dovedește a fi profund inițiatică. Prin fiecare probă pe care o trece, își crește nivelul de putere personală, nivelul de încredere în sine (se descoperă pe sine), i se adaugă prieteni de nădejde cu calități speciale, își descoperă și își actvează el însuși unele calități speciale. Iar la finalul călătoriei primește premiul cel mare, fata de împărat, regatul etc.
În cazul nostru premiul cel mare este Realitatea pe care ne-o construim prin fiecare probă pe care o trecem conștient. Premiul cel mare suntem Noi, cei de la finalul călătoriei inițiatice. Suntem aceiași, dar upgradați. Suntem noi, într-o variantă mai plenară, mai completă, mai întreagă.
Un pas în față, un pas în plus, un pas în sus. Proiectele gândite în martie și demarate în aprilie, în mai prind contur și formă, ies la lumină. În martie spuneam că este o lună de trecere de la energia veche (care a fost prevalentă până în 2020 inclusiv), aprilie a fost luna în care am avut nevoie să sedimentăm mai bine în noi, mai clar, ce ne dorim să întreprindem, care este direcția către care ne cheamă Sufletul și să discernem foarte clar ne ce mai ține legați de trecut. Sper că a fost o perioadă plină de revelații pentru toți.
Iată că mai este prima lună „întreagă” dintr-un nou parcurs al energiei. Te-ai putea trezi că vrei să avansezi într-o anumită direcție cu viteza luminii, pentru că acum ți-e mai clar ce ai de făcut. Și totuși, simultan, să te simți epuizat. Poate gândurile rulează la viteză maximă (vezi articolul lunii aprilie despre energia gândurilor) dar corpul merge cu frâna trasă. E ok. Ai nevoie doar să te întorci MAI MULT către Tine. Unde, când, în ce punct al călătoriei te-ai lăsat pe tine în urmă, nevoile tale de bază, pentru a urma un vis în care vrei să oferi ceva lumii întregi? Ei bine, află că nu poți ajuta pe nimeni până nu ești tu pe „teren sigur”, până n-ai ieșit tu din mlaștina personală. Uneori stările de oboseală îți arată doar că ai nevoie de timp de calitate cu tine. Alteori vin sa-ți arate că te lași disipat prea mult în exterior, în temele familiei, prietenilor, serviciului, ori ale colectivului uman general.
Te rog ia în considerare tumultul relevant de evenimente, știri, schimbări care au avut și au loc la nivel personal, social, mondial. Ai nevoie de blândețe și timp cu tine ca să înțelegi, să discerni aceste schimbări, să elimini ceea ce simți că naște în tine contractură/contractare, frică, presiune, apoi să faci o revizuire a dorințelor personale (să zicem acele planuri pe care le-ai făcut în aprilie). Oare nu cumva tu însuți pui prea multă presiune pe tine? Oare nu ceri prea mult, prea repede, prea multă perfecțiune? Oprește-te și respiră. Cu cât mai des, cu atât mai bine.
Schimbări au fost, schimbări sunt încă. Și spre finalul lunii mai vom intra într-un portal de eclipse (26 mai – Eclipsă de Lună în Săgetător). Prin urmare schimbări urmează în continuare. Între două salturi, dă-ți voie să respiri. Dă-ți voie la câte o zi sabatică atunci când simți că nu mai poți să respiri de atâta presiune. Cu siguranță vei ieși mai plin de energie, mai echilibrat, mai centrat.
O parte importantă a acestor schimbări este legată de oamenii din viața noastră. Am scris și în martie și în aprilie despre întâlniri menite, dar și despre plecări ale unor persoane din viața noastră. Plecările acestea pot fi benevole, necesare, asumate și hotărâte de voi, sau nu. Ele pot fi „mâna Spiritului” în viața voastră. Tratați-le ca atare. La fel și „venirile” persoanelor noi în viața voastră. Mulțumiți pentru tot ce vine și pentru tot ce pleacă. Să zicem că e un curent de înnoire. S-ar putea chiar ca prieteni foarte vechi și foarte dragi, persoane spirituale și luminate, să hotărască să meargă într-o direcție cu care voi nu rezonați. Ori poate voi sunteți cei care ați făcut un salt și schimbați brusc macazul într-o relație. Luați totul așa cum vine. Mulțumiți pentru tot ce vine și pentru tot ce pleacă. Eliberați locul din inima voastră pentru altceva nou, mai bun. Este promisiunea universului că ceea ce vine în locul energiei care a plecat, este mai bun.
Vorbeam deunăzi cu o prietenă și concluzia discuției a fost cam în maniera: dacă partenerul tău face un lucru doar pentru că așa face lumea, tu ai de ales între a-ți urma partenerul (renunțând la propriile credințe și la tine însuți/însăți), sau a te urma pe tine și chemarea Sufletului tău, acceptând să lași în urmă partener, lume, grupuri de apartenență etc. Alegere grea, da. Uneori pot exista zone de compromis, dar la ora actuală dacă un compromis înseamnă să renunți la Sufletul tău, la sănătatea ta (mai ales mentală!), atunci cred că alegerea devine foarte simplă și nu mai există loc de niciun compromis.
Dumnezeu nu ne cere să fim cu lumea, ca lumea, ci să fim cu El, ca El. Asta înseamnă să fim în primul rând CU NOI, ca noi. Cu EU CEL CE SUNT, desigur dacă ai idee ce ești, că ești. Dacă doar trăiești de azi pe mâine, alergând mereu să fii mai acceptat de lume, atunci probabil că te-ai lăsat pe tine însuți demult în urmă, și pe Dumnezeu cel Viu asemenea.
Revin la ideea de mai sus legată de proiecte, dorințe, calea de urmat și starea de epuizare. Uneori (de multe ori) ne formulăm un vis în mintea noastră. Țesem pe marginea lui poate ani la rând. Și cu timpul ajungem încrâncenați într-o singură direcție, având în fața ochilor un anumit punct terminus, dar uităm să ne bucurăm de călătorie. Și de fapt pentru asta am venit! (În basmele noastre, firul epic se construiește pe baza călătoriei de devenire a eroului, și nu pe baza viitoarei fericiri după ce primește fata de împărat drept premiu!). Am venit pentru experiența călătoriei. Amintește-ți că nu vei lua cu tine rezultatul proiectelor tale, ori banii pe care i-ai câștigat, ci experiența pe care ai trăit-o. Ce contează este Bucuria.
Este foarte posibil ca, în timp, forma Visului tău să se schimbe. Rămâi flexibil și în Bucurie. S-ar putea să-ți dai seama pe traseu că poate nu ai atins obiectivul inițial, dar ai câștigat mai multe daruri pe parcurs. Bucură-te și primește darurile!
Dacă ai înțeles cum stă treaba cu încrâncenarea și cu bucuria, atunci pasul următor este SĂ TE SUSȚII. Trăim într-o lume și într-o vreme în care fiecare caută o piatră pe care să pășească pentru a trece mai repede fluviul. Poți alege să fii veșnic o piatră pentru alții, e un act creștinesc până la un punct. Sau poți alege cu DISCERNĂMÂNT când să te oprești ca să-i ajuți pe alții și când să te susții pe tine pentru a crește suficient de mare, astfel încât fluviul să nu te poată înghiți. Să îți susții credințele, să îți susții Adevărul , să îți susții Realitatea în creație, să îți susții și să-ți hrănești Iubirea de Sine și de Tot, indiferent ce ar zice alții sau cum te vor privi. În vremurile de demult, existau persoane numite „nebun pentru Dumnezeu”, fie ei creștini sau din alte rituri. Fie să fim cu toții nebuni pentru Dumnezeul cel Viu din Noi!
11 mai este iarăși o dată importantă. După Luna Plină din 26 aprilie în Scorpion, urmează pe 11 mai o Lună Nouă în Taur. Un ciclu s-a închis la Luna Plină în Scorpion, poate niște secrete au ieșit la iveală, poate a avut loc o vindecare în energia sexuală, ancestrală, poate s-au reglat niște datorii. O dată cu Luna Nouă în Taur, un ciclu nou se deschide, legat de resursele personale, de starea fizică, de siguranța traiului, poate o etapă mai „Bio”, mai naturală, poate se așterne o nouă lumină asupra darurilor și capacităților personale. Folosiți cu înțelepciune momentul pentru Materializare!
Vindecarea Ancestrală continuă! Pentru că nu se termină până ce se vor vindeca și ultimele rămășițe de programe inconștiente de pe neam. Pentru cei care vreți să înțelegeți mai mult despre vindecarea ancestrală, recitiți articolele din lunile trecute, am scris pe larg despre acest subiect între noiembrie – martie. Voi relua aici o singură idee: de ce e necesară și importantă vindecarea ancestrală? Pentru că fiecare gest sau gând pentru care un strămoș nu și-a asumat responsabilitatea și efectele, a generat ceea ce numim „karmă”, concepte de „păcat”, sau cu alte cuvinte un șir nesfârșit de traume transmise transgenerațional. Pe principiul „suferă copiii pentru păcatele părinților”. Cei care vă iubiți pe voi, pe copiii voștri, pe nepoții voștri, pe viitorii voștri copii, sau pur și simplu vă preocupă viitorul omenirii, aveți puterea să vindecați liniile trecutului și să creați un viitor mai conștient.
Luna mai este o lună puternică, activă, intensă. Vor fi zile când trecutul pare să dea năvală, dar la fel de bine atenția noastră este focusată preponderent pe construirea viitorului, și pe pașii ce se cer urmați Acum, în Prezent, pentru a ne alinia în mod optim la Manifestarea Menirii noastre. Cu multă energie de Taur, activată de Soare, de Luna Nouă în conjuncție strânsă cu Lilith, prezența lui Uranus - avem foarte multe motive și oportunități (chiar neașteptate) pentru a face o Schimbare, pentru a Manifesta mai înalt, mai în consens cu ceea ce este natural, organic, inovativ. Fie să manifestăm cu toții în acord cu natura profundă a Sufletului nostru!
Dacă ți-a plăcut articolul, ne găsești și aici. Nu uita să împărtășești cu prietenii!
Sursa foto 1: https://greattransitionstories.org/patterns-of-change/heros-journey/
Sursa foto 2: https://slidetodoc.com/the-heros-journey-the-separation-initiation-and-transformation/
Dacă vrei să susții activitatea acestei pagini și publicarea cât mai multor articole gratuite, poți contribui cu o donație aici donează prin PayPal