ioana orleanu

View Original

DECEMBRIE 2021 - O noua Cale. Un nou Ciclu

La Mulți Ani! și bine ați intrat în a doua etapă a trezirii și ridicării globale a omenirii

😊 pentru că, energetic, am trecut deja în energia anului 2022, și suntem cu încă un pas mai aproape de OMul multidimensional, Creator conștient. Punctul de trecere a fost undeva la sfârșitul lunii noiembrie, deși, ca de fiecare dată când vorbim despre schimbarea energiei, vom avea parte de un culoar de trecere, ce se desfășoară aproximativ între sfârșitul lunii noiembrie și jumătatea lunii ianuarie. Luna decembrie, în care am intrat deja, se poate simți ca un continuu balans între 2 direcții, între 2 alegeri. Urmăriți-vă cu atenție energia, stările, gândurile, hotărârile, ce simțiți nevoia să faceți, ce vă doriți, ce planificați în decembrie – pentru că așterne covorul roșu pentru ce va urma să manifestați în 2022.

Se simte prin toți porii o boare de energie nouă, cu tente de miraculos. Se înfiripă încet deja de vreo lună și va continua să se amplifice în următoarele 2 luni.

E pentru toată lumea? DA, la fel ca lumina Soarelui. O vor integra toți? NU, ci fiecare după nivelul lui de acceptare și de înțelegere.

În ultimele două săptămâni mi s-a repetat obsesiv mesajul „Ce este sus este și jos” și „Ce e înăuntru este și în afară”. Merită un pic cugetat la aceste cuvinte. Totul începe și se sfârșește cu tine. Află cine ești, și atunci vei ști și de ce ești aici. Timpul se repetă, liniaritatea e doar o iluzie, toate sunt ACUM. Tu cine ești? Unde ești? Când ești?

Suntem în mijlocul unui pasaj foarte puternic de „resetare” personală – mentală, emoțională, enegetică, iar din decembrie și fizică. Ca să putem construi Lumea Nouă este nevoie... nu să uităm cine am fost, ci... să ne (re)Creăm pe noi ca un OM NOU. Iar mai apoi și exteriorul se așează „după chipul și asemănarea noastră”. În februarie 2020 scriam că nu e cale de întoarcere, și abia în martie 2020 i-am înțeles sensul. Acum, același model, dar pe altă frecvență – și cu încă mai multă convingere și încredere că ceea spre ce ne îndreptăm este ceva mirific și măreț, dincolo de cele mai fantastice vise ale noastre.

O temă activă de lucru: Fiecare trebuie să contribuie la redresarea „karmei” locale, și de neam. Deoarece „Karma” 3D s-a încheiat odată cu 2020, dar este necesară curățarea și redresarea. Urmează procesul de reconstrucție.

Drept exemplu, în memoria colectivă a germanilor s-a imprimat istoria zidului Berlinului. Familii separate, afaceri distruse, nivel de trai diferit. Dar zidul Berlinului a fot dărâmat fizic, de oameni, atunci când aceștia au hotărât că e destul, destulă separare, și nu mai acceptă. E un exemplu bun de gândit.

În memoria colectivă a românilor rămâne, încă, imprimată, omorârea conducătorului statului. Fie el bun sau rău, conducătorul statului este o emblemă a majorității, a poporului. Pentru unii era bun, pentru alții era rău. Dar „exemplul” care s-a dat prin omorârea lui atârnă încă ca o greutate asupra poporului care a acceptat asta. Și dacă ne gândim un pic, ideea de trădare, manipulare și vânzare din interior este ceva deopotrivă foarte actual, dar și foarte prezent de-a lungul întregii istorii a poporului român. Mă gândeam deunăzi la războaiele daco-romane, care au fost și generate, dar și „pierdute” în virtutea trădării fratricide, manipulării pentru putere și a vânzării din interior. Ce s-a dorit, și s-a obținut, a fost tăinuirea/ blocarea/ îngroparea cunoașterii despre Lumină, despre Univers, despre puterea interioară, și nu în ultimul rând despre rădăcinile noastre. Să luăm aminte la lucrurile acestea și să lucrăm activ la vindecarea acestor răni ale poporului, ale istoriei, dar și ale indivizilor, pentru că ele încă sunt foarte active. Dar, vestea bună este că acum a venit momentul vindecării finale, momentul scoaterii la Lumină!

Meditația și menținerea vibrației la cote înalte este bună, dar nu suficientă. Pentru că vrem să construim o Realitate fizică, acțiunea fizică este necesară. Fiecare trebuie să participe cum poate. Doar a te uita pasiv nu este suficient. Neutralitatea (emoțională) este recomandată (dacă vezi ceva negativ, nu reacționa prin milă sau furie), dar indiferența nu va înclina balanța în direcția potrivită, ci va suplimenta/ susține forța nebenefică. Reacționarea prin aceeași energie iarăși nu este utilă, a întoarce răul la rău sau a răspunde la agresiune cu agresiune. Ce este cu adevărat util este să fii centrat în tine, să știi cine ești și care-ți este Adevărul, apoi să participi activ la ridicarea nivelului de cunoaștere și de conștiință colectiv, împărtășind sau participând cu ceea ce-ți este natural.  

Începând cu decembrie, și cel mai probabil cu un vârf în ianuarie-februarie-martie, vorbim despre ALEGERI, DECIZII. Energia lui 2022 e marcată puternic de necesitatea de a face alegeri și de a hotărî „ramificări” pe Cale – iar asta poate să însemne separări, renunțări, redresări, noi începuturi, schimbare de domeniu/ profil profesional, alegerea la nivel vibrațional – ce-ți servește mai bine, o alegere pentru confortul pe termen scurt, sau una care ți-ar putea schimba viața?; relocări; poate însemna să lași în urmă turma și/sau familia și ceea ce ai cunoscut până acum și să-ți canalizezi energia exclusiv spre manifestarea alinierii tale cu Sufletul – poți să-i zici menire, misiune, sau pur și simplu pasiune.

Energia cristalină este în creștere, iar acest lucru poate fi privit din mai multe perspective. Pe de o parte, la modul concret, cristalele (fizice sau eterice) din scoarța pământului se trezesc. Încep să se trezească. Tot mai mulți oameni se simt dintr-o dată atrași intuitiv să lucreze cu cristale și să descopere moduri în care pot conlucra cu energia lor. Pe de altă parte, energia cristalină (din câmpul și din corpul nostru) presupune implicit un anumit nivel de evoluție, de conștiință. Nu e despre câte ai studiat și ai înțeles la nivel mental, ci despre cât de pur este câmpul tău energetic, esența ta. Noi toți suntem cristalini la bază, structura corpului nostru se transformă treptat către una din ce în ce mai cristalină și, într-o anumită măsură, mai eterică. Această structură pură cristalină nu se poate atinge prin frică sau ură, ci prin permiterea transmutării energiilor joase.

Iar transmutarea înseamnă schimbare, înseamnă moarte și renaștere. Poate fi una fizică, sau una spirituală. Este o purificare la cel mai înalt nivel a structurilor ființei.

Conectarea cu pământul, oriunde ai fi, chiar dacă ai cum să faci contact fizic cu pământul, sau nu, măcar prin intenție și imaginație, conectează-te în orice mod posibil cu energia naturală a pământului. Și aici nu vorbesc doar despre exerciții de împământare, ci despre o conectare la nivel intuitiv-emoțional. Simte pământul, ascultă pământul ca și cum ar vorbi în tine, „gustă” pământul ca și cum ar fi în interiorul tău – pentru că este, trăiește pământul ca și cum ai fi una cu el/ea – pentru că ești. SIMTE-TE ACASĂ oriunde ai fi, oricare ar fi situația ta sau locația ta fizică. Oriunde ai fi, ești acasă, pentru că ești pe pământ.

Magia împărtășirii/ a oferirii – în fiecare an în perioada asta vorbim despre Magie, dar parcă de data asta e ceva mai mult și mai profund. Anul acesta ai putea înțelege că bucuria nu vine din a primi și a avea toate lucrurile așezate în ordine în viața ta ci, de fapt, din a oferi, chiar și atunci când ție ți-e greu. Poate că ești foarte ocupat, dar banii sunt ceva ce nu-ți lipsește. Ai putea cu foarte puțin să faci foarte mult, să aduci bucurie și sprijin foarte multor oameni în foarte multe feluri, și nu doar oamenilor – și natura și animalele au nevoie de susținere, în cele din urmă tot prin oameni. Dacă banii nu sunt punctul tău forte, atunci poate poți oferi o oră pe săptămână din timpul tău, pentru a fi lângă cei care ar putea beneficia de prezența ta. Poate te simți motivat să faci o vizită cu niște pături vechi la un adăport de căței, sau poate cu niște dulciuri la niște copii cu mai puține posibilități. Poate poți oferi o terapie gratuită sau o parte din experiența ta, prin postări pe grupurile de socializare sau pe un blog personal. Ce contează în ultimă instanță nu este CÂT poți oferi, ci CUM, din ce Energie. Iar tema asta cu oferitul merge mână-n mână cu tema de mai sus cu reconstrucția post-karmică. Think about it! Ce serviciu ai putea aduce comunității, care să fie aliniat cu Sinele tău și să ajute la ridicarea nivelului general de conștiință?

Vin Daruri. Unii dintre voi, mai senzitivi, poate ați simțit deja din noiembrie energiile care au început să vină... Daruri interioare, la nivel de suflet, pe care poate încă nu le înțelegem pe de-a-ntregul, dar le simțim intuitiv că sunt binemeritate și foarte profunde. Aceste daruri sunt parte integrantă din noi, le-aș putea numi upgrade-uri. Și în mod foarte clar le vom folosi treptat și din ce în ce mai mult în perioada următoare și în anii următori. Stai cu tine, relaxează-te, simte ce e mai bun, mai interesant, mai profund în tine. Nu încerca să cauți cu mintea, pentru că nu vei găsi neapărat un răspuns. Sunt daruri multidimensionale care ne întregesc ca ființă și ne aduc mai aproape de Omul Nou care suntem.  

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să împărtășești valoarea, nu uita să-l trimiți și prietenilor!

Sursa foto: aici

Dacă vrei să susții activitatea acestei pagini și publicarea cât mai multor articole gratuite, poți contribui cu o donație aici donează prin PayPal